3. SCURTĂ MONOGRAFIE TOPONIMICĂ: SATUL GRĂJDANA
Constantin Velichi
Din şoseaua raională, care duce de la Buzău spre Nehoiu, acolo unde albia Nişcovului, uscată ca o copaie, stă rezemată de malul Buzăului, se desprinde o şosea vecinală, care apucă spre dealurile cu podgorii din stingă. Drumul aleargă peste ţarini pînă la guta văii ,care se deschide pe neaşteptate, trece prin vadul apei şi lăsînd în urmă pintenul unui defileu, care stă să închidă intrarea, ca munţii din poveste, calea o ia înainte pe malul sting al Nişcovului şi urcă mereu în sus, pînă la izvoare. De o parte şi de alta a şoselei, o salbă de sate se ţin lanţ de parcă ar fi prinse între ele.
Toponimia din această regiune e în cea mai mare parte de origină slavă. Dintre toate denumirile de sate, cea care prezintă în adevăr o particularitate fonetică interesantă este fără îndoială Grăjdana. Se pare că satul Grăjdana e o apariţie destul de tîrzie. Pentru prima oară e menţionat intr-un document din 29 mai 1717, în care e vorba de „schitul de la Grăjdana” [1] şi apoi mult mai tîrziu, cînd „diaconul Calciu din Grăjdana“ semnează ca martor intr-un zapis, din 8 ianuarie 1764 [2]. După cum se ştie, satul şi-a luat numele de la un schit, înălţat acolo, pe malul sting al Nişcovului, pe la sfîrşitul sec. XVII, de Grăjdana, fata lui Jipa, căpitan de Verneşti. Jipa, care se trăgea din neamul lui Luca, episcop de Buzău şi mitropolit al Ţârii Romîneşti (1604—1629), a avut patru copii, doi băieţi şi două fete. Una din fete, Grăjdana, s-a călugărit sub numele de Catrina şi a ridicat pe moşia tatălui său, din satul Lunceni, un schit, căruia i-a dat numele ei de mireancă [3]... „aceştii sărace
1. I. Ionaşcu, Un fost metoh al Pantelimonului : schitul Grăjdana (Buzău), Buzău, 1936, p. 48.
2. Ibidem, p. 53.
3. I. Ionaşcu, op. cit. p. 31, anexa 38. Acelaşi, Minăstirea Izboranu (Buzău), Buzău, 1936, p. 25, nota 122 şi I. C. Filitti, Vlădica Luca (1629), strămoş al poetului buzoian, Vasile Cirlova, Buc., 1935, p. 2 şi Biserici şi ctitori, Buc. 1932, p. 10.
21
de călugăriţă, anume Catrina, spune un document de la Constantin Brîncoveanu, din 20 iulie 1691, împreună cu călugăriţele, care vor fi cu dînsa, care este lăcaşul ei la schit, la Grăjdana ot Buzău”. [4]
Din documentul, cu data de 20 noiembrie 1695, în care Paraschiva căpitan dă cîştig de cauză maicii Grăjdana, în pîra ce are cu popa Stan, pentru o moşie din Lunceni, reiese clar că Jipa cumpărase această moşie în 1683. [5] Aşa dar, schitul a fost ridicat între 1683 şi 1691. Cu vremea, înfiripindu-se un sat în jurul schitului şi despărţindu-se de Lunceni, care era totuşi mai vechi, [6] noua aşezare de oameni şi-a luat numele, fie de la schitul de alături, fie de la numele de mireancă al monahiei Catrina, care îşi păstrase, se pare, şi numele de Grăjdana [7].
Origina acestui nume e slavă, însă purtătoarea lui era o romîncă. Prin urmare, nu poate fi vorba de o aşezare slavă în aceste părţi. Problema aceasta e rezolvată chiar de la început şi nu ne rămîne decit să vedem totuşi cum s-a format acest nume şi cum a pătruns în sfera toponimiei şi onomasticei romîneşti.
Înainte de aceasta, va trebui să urmărim mai întîi aria de răspîndire a acestui nume în trecut, sub aspect onomastic şi toponimic.
În onomastică: Cea dintîi atestare se întîlneşte intr-un document, de pe la sfîrşitul sec. al XVI-lea. La 21 august 1598, boierul Udrea, mare armaş sub Mihai Viteazul, lasă surorii sale, Grăjdana, trei sate: Leurdenii, Bărbeştii de Sus şl Stîlpenii [8]. Tot în aceiaşi zi, Udrea testează condiţionat mai multe sate în favoarei soţiei sale, Muşa. Însă, de se va mărita sau de va muri, două din sate vor trece în posesia surorii sale, Grăjdana [9]. Aceiaşi Grăjdana e martoră intr-un zapis din 5 iulie 1612, prin care fratele ei, Badea postelnic, vinde unui negustor partea lui de ocină din Maxin [10].
Grăjdana aceasta, soră cu Udrea armaş şi cu Badea postelnic, cîteşitrei feciorii lui Radul clucer din Băleni, a fost căsătorită de două ori. În prima căsătorie, a ţinut pe Badea comis din Sărata şi din Greci, iar în a doua pe Leca postelnic [11] care, în viitoarea evenimentelor de la începutul anului 1611, fuge cu Radu Şerban în Moldova. La 5 februarie 1613, noul domn, Radu Mihnea, întăreşte lui Leca, fost mare postelnic [12] şi soţiei sale, Grăjdana,
4. I. Ionaşcu, Un fost metoh., p. 32—33.
5. Ibidem, p. 36, anexa 70.
6. E pomenit intr-un act din 15 dec., 1672 (I. Ionascu, op. cit. p. 12).
7. Vezi doc. din 20 noiembrie 1695 şi 8 ianuarie 1708 (Ibidem, p. 37 şi 42).
8. DIR., Veacul XVI, B, vol. VI (1953), p. 344. Vezi şi Ştefan Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boiereşti, Buc., 1913, I, p. 264.
9. DIR., B. vol. VI, p. 344—345 şi St. Grecianu, op. cit.
10. Ibidem. Veacul XVII, B, vol. II (1951), p. 87—88.
11. Vezi, I. C. Filitti, Arhiva Gheorghe Grigore Cantacuzino, Buc., 1919, p. 24, nota 2.
12. În vremea asta, Leca se întoarce în ţară şi face act de supunere faţă de noul domn (DIR, Veacul XVII, vol. II, p. 146—147).
22
ocină în Mărceşti [13]. Aceiaşi ocină e întărită pentru a doua oară la 17 februarie 1613 [14].
Jupaniţa Grăjdana e o boieroaică bogată şi soţia unui dregător, ajuns mare spătar. Soţul ei, Leca, a fost pînă la urmă ucis de Radu Mihnea, fiind acuzat de „hiclenie” [15], iar ea îşi apără avutul cu o înverşunare, caracteristică clasei din care făcea parte. De aceea, o vom intîlni pînă la 1642 într-о serie de documente, în care e vorba de întăriri de ocine [16], de pîri cu streinii, cu nepoţii şi cumnaţii ei [17], de răscumpărări de sate şi de oameni, [18] de împuterniciri domneşti [19], de întăriri de rumîni [20], hotărniciri şi alegeri de ocine [21], de conflicte cu ţăranii [22], martoră în acte de cancelarie domnească [23], schimb de ţigani, etc. [24].
Tot în vremea asta, a mai existat o jupaniţă cu numele de Grăjdana, pe care o găsim menţionată numai într-un singur act, din 22 mai 1620. E fiica lui Tudor iuzbaşa şi vinde, împreună cu tatăl său, lui Preda vataf, un ţigan [25].
Contimporană cu aceste două jupaniţe, mai întîlnim încă una purtînd acelaşi nume. E vorba de Grăjdana, soră cu Dima comis şi cu Leca spătar, cîteşitrei fiii lui Mihu logofăt. Ea ţine în căsătorie pe Buzinca mare comis care, începînd din 1607 şi pînă la 1638, ocupă diferite dregătorii în Ţara Rominească.
13. Ibidem.
14. Ibidem, p. 154—155.
15. Ibidem, vol. III (1951), p. 5, 6 şi doc. din 16 ianuarie 1641 (Acad. R.P.R.. CXXV/44). Referindu-se probabil la Leca spătarul, N. Iorga afirmă că el mai trăia în 1630. (Cf. Studii şi Documente IV, p. CLXIII, nota 1). Leca spătar, despre care e vorba în doc. din 25 septembrie 1630 (Acad. RPR, XXXIX/1), e un altul.
16. DIR, Veacul XVII, vol, III, p. 34 : doc. din 4 iulie 1616; Gh. Gibănescu, Surete şi izvoade, IX (1914), p. 253—254: doc. din 6 sept. 1616 şi DIR, vol. III, p. 40—41; Acad. RPR, CCXCVI/180: doc. din 18 sept. 1618; DIR, vol. III, p. 516: doc. din 5 mai 1620; Ibidem, vol. IV, p. 101: doc. din 21 martie 1622; Arh. St. Buc., CXII/37: doc. din 10 iulie 1639; Idem, CXII/6: doc. din 21 august 1639; Acad. RPR, CXXV/44: doc. din 16 ianuarie 1641 ; Idem, XXXIII/206: doc. din 17 ianuarie 1641 ; Idem, XXXIII, 188: doc. din 21 ianuarie 1641; I. Ionaşcu, Ştiri nouă asupra minăstirii Ciolanu (Buzău), Buzău, 1936, p. 26 şi Arh. St. Buc., Episcopia Buzăului, LXII şi LXIII/11 : doc. din 3 martie 1642 şi Acad. RPR, CCXCVI/191 : doc. din 24 februarie 1647.
17. St. Grecianu, op. cit. p. 265 : doc. din 17 aprilie 1618 ; Acad. RPR, CCXCVI/183: doc. din 6 iunie 1620; Idem, Peceţi 411 : doc. din 6 aprilie 1619; Acad. RPR, XXXIII/204: doc. din 16 aprilie 1632; N. Iorga, Studii şi documente, IV, p. CLXIII, nota 1: doc. din 17 aprilie 1632.
18. DIR, Veacul XVII, vol. III, p. 559: doc. din 19 iunie 1620; „Revista istorică" XXIV (1938) 7—9, p. 207—210, DIR, IV, p. 83: doc. din 15 ianuarie 1622.
19. Ibidem, p. 176: doc. din 11 iulie 1622: şi p. 349: doc. din 11 octombrie 1623.
20. Ibidem, p. 113: doc. din 30 aprilie 1622; St. Greci a nu, op. cit. p. 274 : doc. din 11 iulie 1622.
21. Ibidem, p. 267 : doc. din 6 mai 1623 şi p. 275 : doc din 20 mai 1623.
22. Ibidem, p. 380—381: doc. din 7 februarie 1624.
23. Ibidem, p. 341: doc. din 15 oct., 1624 şi p. 485: doc. din 6 martie 1625; 1. C. Filitti, op. cit. p. 24.
24. G. Potra, Contribuţii la istoricul ţiganilor din Rominia, Bucureşti 1939, p. 224.
25. DIR, veacul XVII, vol. III, p. 534.
23
Divorţind de Buzinca, Grăjdana ia în căsătorie pe Bunea logofăt, din Mogoşăşti, care mai fusese şi el căsătorit odată [26]. În această situaţie, de soţie a lui Bunea, Grăjdana apare intr-o seamă de documente de pe la mijlocul sec. al XVII-lea, din care se vede că şi ea a fost parte la diferite pricini şi întăriri de ocine [27].
Bunea era fiul lui Vîlcu, fost logofăt şi mare vornic între 1600—1630 şi al Măriei. E primul Grădiştean în ordine cronologică şi zideşte, împreună cu Grăjdana în 1657, la Grădiştea (Vlaşca) biserica cu hramul Uspenia. În 1667, Bunea nu mai trăia, iar Grăjdana visticreasa dărueşte fiilor săi şi ai lui Bunea jumătate din satul Grădiştea [28].
A doua jumătate a sec. al XVII-iea înregistrează existenţa unei alte boieroaice cu numele de Grăjdana. Şi anume, prin 1663, Drăghici paharnic cumpără ocina din Obidiţi cu mori şi vii de la jupineasa Grăjdana, care a fost a lui Ianiu, căpitan „ot Băbeani ot sud Vlăci. . . [29].
Lăsînd la o parte pe Grăjdana lui Jipa din Verneşti, de care ne-am ocupat mai sus, intr-un document de la Constantin Brincoveanu, din 1700, prin care se întăreşte lui Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei, ocină în Vădeni, e vorba de o femeie cu numele de Grăjdana [30].
La începutul sec. al XVIII-lea, printre martorii care sint de faţă la o vinzare, făcută de Barbu Brătăşanu, figurează şi Grăjdana Cocorăsca [31]. Într-un zapis din 12 martie 1705, Grăjdana Cocorăscu vinde lui Ianache Văcărescu 200 stînjeni din moşia Zlătioarele [32]. Altă dată, la 4 decembrie 1706, aceiaşi Grăjdana dă vărului său, Iordache Cocorăscu, mare agă, un zapis pentru un ţigan [33]. De asemeni, pe un act din 1720 se poate citi că la 21 noiembrie 1709 s-a născut o copilă căreia i s-a dat numele de Grăjdana [34].
În afară de Grăjdana, jupineasa lui Ianiu căpitan din Băbeni, de care a fost vorba mai sus, găsim atestat în părţile Vîlcei numele unei Grejdana — în această formă orăşenească — care, împreună cu sora sa Voica şi cu mama lor Anastasia, donează schitului Bradu, pe la 1766, o livadă [35].
26. I. C. Filitti, op. cit., p. 53, nota.
27. Acad. RPR, CIX/19: doc. din 5 ianuarie 1650; Muzeul de Arheologie şi Istorie a Buc. Nr, 26898: doc. din 1654; Idem, Nr. 26862 : doc. din 25 iunie 1654 şi I. C. Filitti, Arhiva, p. 219; Muzeul de Arh. şi Istorie a Buc., Nr. 26817: doc. din 17 iunie 1668 şi I. C. Filitti, op. cit. p. 224—225; Muzeul de Arheologie şi Istorie a Buc., Nr. 26911 : doc. din 30 august 1669 şi I. C. Filitti, op. cit. p. 225—226 şi p. 227 : doc din 7 iulie 1672.
28. Vezi Anuarul Şc. normale de învăţători din Grădiştea, Vlaşca, 1919–1930, Buc. 1930, p. 5–6.
29. N. Iorga, Documente privitoare la familia Cantacuzino, Bucureşti, 1902, p. 31.
30. Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, Iaşi, 1909, p. VI, 135.
31. I. C. Filitti, Arhiva.... p. 121 : doc. din 24 iulie 1703.
32. Ibidem.
33. Muzeul «Lupta revol. a poporului». Fondul Brătianu, pach. XXVII, dos. 3/7.
34. I. Ionaşcu, Doc. buculeştene pricit tare ia mînăstirca Colţea, Buc., p. 107.
35. Vezi, T. G. Bulat, Contribuţii documentare la istoria Olteniei, R. Vîlcea, 1925, p. 70.
24
În sfîrşit, pe un pomelnic de la mînăstirea Bradu (Buzău), printre alte nume e pomenită şi Grăjdana [36], desigur pentru acte de donaţie făcute minăstirii. Ţinînd seamă de faptul că pomelnicul cuprinde şi numele unor boieri şi igumeni din sec. XVII şi XVIII, s-ar putea ca aceasta să fie Grăjdana, fondatoarea schitului de la Grăjdana.
În ceea ce priveşte forma masculină a acestui nume, ea a avut în Ţara Rominească o răspîndire foarte restrinsă. O găsim atestată numai de două ori în a doua jumătate a sec. al XVII-lea. Astfel un «Grăjdan ot Vlacaneşti (Dolj) e martor într-un zapis al lui Paraschiva postelnic», din 13 mai 1664 [37]. Peste cinci ani, în 1669, Nica ceauş de aprozi, vinde lui Grăjdan paharnic, fratele lui Gavril paharnic, casele lui din Bucureşti [38], pe care, mult mai tirziu, la 4 aprilie 1695, Marica, soţia lui Grăjdan, ajuns intre timp pîrcălab şi mort la această dată, le vinde jupiniţei Stanca Brîncoveanu [39]. Puţinătatea acestei forme s-ar putea explica prin aceia că forma feminină, Grăjdana, avea nu numai o tradiţie mai veche ci şi o atracţie neobişnuită printre soţiile boierilor din Ţara Romînească.
Din cele de mai sus, trebuie să reţinem că, în ceea ce priveşte Ţara Rominească, atît forma masculină, Grăjdan, cit şi cea femenină, Grăjdana, atestate în documente, au fost purtate de boieri şi boieroaice, soţii de dregători înstăriţi, care au ştiut să-şi apere cu străşnicie drepturile lor asupra pămîntului.
Dacă în Ţara Rominească a existat o veche tradiţie a numelui Grăjdana, şi numai întîmplător documentele atestă, în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, existenţa a doi boieri contemporani, cu numele de Grăjdan, unul la Bucureşti şi celălalt în Oltenia, în schimb, în Moldova situaţia răspîndirii acestui nume e tocmai dimpotrivă; în timp ce forma masculină s-a bucurat de o apreciabilă frecvenţă, Grăjdana e menţionată o singură dată. Astfel, Sever Zotta crede că Ion Tălăbăscul, care, pe la sfîrşitul sec. al XVII-lea, e pomenit ca logofăt şi hotarnic în ţinutul Tecuciului, a avut o soră, Grăjdana, soţia unui oarecare Coceală. Origina acestuia nu se cunoaşte, însă se pare că pe la 1688 era pîrcălab de Tecuci [40].
În ceea ce priveşte însă numele masculin, el apare cu mult mai înainte, spre sfîrşitul sec. al XVl-lea. Printre martorii, care au fost de faţă la vînzarea
36. А. V. Vasilescu, Mînăstirea Bradu de pe Nişcov, «Biserica ortodoxă romînă», Bucureşti, LV (1937), 1—2, p. 62—63.
37. G. Potra, ap. cit., p. 254.
38. Muzeul «Lupta rev. a poporului», fondul Brătianu, pach. XXVI, dos. 4/17.
39. E. Virtosu şi I. Virtosu, Aşezămintele Brîncoveneşti. O sută de ani de la înfiinţare, 1838—1938. Bucureşti, 1938, p. 5—6.
40. Cf. Dumitru Postelnicul, fratele lui Costin hatmanul şi descendenţa lui («Revista istorică», XI, 1925, p. 262). St. Nicolaescu admite că Ştefan cel Mare a avut o soră cu numele de Grăjdana, insă fără să dovedească documentar, numai fiindcă «despre asta ne vorbesc unele documente aflate pe la particulari». (Cf. Doc. slavo-romîne, Buc., 1905, p. 366). Aserţiunea e pusă la îndoială, ca nefundată, şi de M. Costăchescu (Cf. Documente moldoveneşti de la Ştefan cel Mare, Iaşi, 1933, p. 15, notă).
25
unei ocini, în ziua de 23 martie 1587, la Nicoreşti, figurează şi un Grăjdean [41]. La începutul sec. al XVII-lea, în ziua de 10 iunie 1607, într-un act de cancelarie, printre boierii martori se poate citi şi un Grăjdan din Bîrlad [42]. După cum se va vedea, numele de Grăjdan îl vom întîlni la Bîrlad pînă în cursul sec. al XIX-lea, ceea ce ne indritueşte să credem că a existat acolo în permanenţă o familie cu acest nume.
Mult mai tîrziu, la 10 aprilie 1650, Vasile Lupu întăreşte Iui Iordache, mare vistiernic, ocină la Cîrligi (ţinutul Neamţului). Printre martori se află şi boierul Grăjdan, feciorul lui Ionaşco Verdeş [43]. Peste un an, în iunie 1651, un Grăjdiianu, fiul lui Gavrila din Bizin, vinde lui Apostol, fost mare pitar, o ocină şi un heleşteu în ţinutul Orheiului [44].
Tot în această vreme, a trăit în tîrgul Bîrladului, un pisar cu numele de Grăjdean, care a făcut o copie a Răspunsurilor lui Varlaam după Catehismul calvinesc. „Писал Гръждѣн ѡт трьг Брладскои”, adaogă el pe unul din textele religioase, luate cu el în pribegie de Gheorghe Ştefan [45]. Intr-un zapis din 15 sept., 1661 e vorba de asemeni de un Grăjdan [46], iar patru ani mai tîrziu, adică la 12 martie 1665, Hinchichim, feciorul lui Grăjdianu, cupeţ din Bîrlad, dărueşte lui Toader Paladi partea lui de ocină din sat delà Mînzaţi (Tutova) [47]. La 6 august 1665, Istratie Dabija întăreşte lui Toma Cantacuzino, mare vornic al Ţării de Jos, stăpînirea peste părţile sale de ocină din Popeşti, lăsînd lui Dumitraşcu şi nepoţilor lui să-şi ţină părţile lor, fără ale lui Grăjdan [48].
Mult mai tîrziu, la 10 iulie 1682, un preot, cu numele de Grăjdan din Ceucani, (Tutova) ia parte ca martor într-un zapis [49].
Tot la Bîrlad, printre martorii dintr-un zapis de vînzare e vorba fi de «preuţii cei domneşti Ignat şi Grăjdeanu ot tam» (din Bîrlad) [50]. Probabil acelaşi preot Grăjdeanu ia parte şi la redactarea zapisului din 1686 [51], şi în care Ştefan şi cu femeia Iui, Todosia, vînd lui Tranoli din Bîrlad o vie la Nicoreşti.
Printre martorii lui Standul Călugărul din Odobeşti, care îşi vinde via în 1697, e vorba fi de o femeie Grăjdăneasa [52]. În acest caz, nu poate şi vorba decît de soţia unui Grăjdan.
41. DIR, Veacul XVI. A. vol. 111, 1951, p. 344.
42. DIR, Veacul XVII, A. vol. II, 1953, p. 80.
43. Uricariul, XXV, p. 40—41. Data de 1643 e greşită.
44. N. Iorga, Studii şi documente, XVI, (1909), p. 392.
45. N. Draganu, Codicele pribeagului Gheorghe Ştefan, voevodul Moldovei, «Anuarul Institutului de Istorie naţională», Cluj, III, (1926), p. 182, 188.
46. Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, XXII, p. 7.
47. Ioan Antonovici, Documetite bîrlădene, Bîrlad, III, 1915, p. 143.
48. Gh. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, Iaşi, 1912, vol. II, p. II, p. 24.
49. G. Potra, op. cit., p. 263.
50. «Miron Costin», Bîrlad, 1 (1913), 5, p. 67.
51. Toma Bulat, Doc. mînăstirii Văratec, Chişinău, 1938, p, 109.
52. N. Iorga, Studii şi documente VII p. 61.
26
Ceva mai înainte de jumătatea sec. al XVIII-lea, la 20 oct. 1742, Irimia Grăjdianul, nepotul căpitanului Pătrăşcanu, vinde împreună cu alţii lui Constantin Palade, fost mare clucer, ocină la Bătineştii de Sus [53]. Într-un alt zapis, din 30 iunie 1755, se vorbeşte de „partea unui Grăjdian din satul Vrăbiăşti, ţinutul Lăpuşnii” [54]. Întrucît, într-o listă a celor ce locuiau în Vatra veche a oraşului Bîrlad, de pe la începutul sec. al XIX-lea, se întîlnesc cîteva persoane, care poartă numele de Grăjdeanu [55], iar la 19 august 1866 un preot cu numele de Ion Grăjdeanu [56], tot din Bîrlad, lăsînd o însemnare pe o carte bisericească, întăreşte presupunerea noastră de mai sus.
Întrucît la 21 august 1598 e atestat pentru întîia oară în Ţara Romînească numele de Grăjdana, iar la 23 martie 1587 — deci cu 11 ani mai devreme — un document moldovenesc vorbeşte de un boier Grăjdean, se poate spune că, atît forma feminină, cît şi cea masculină, erau cunoscute în ţările noastre, încă din a doua jumătate a sec. al XVI-lea.
În toponimie. În ceea ce priveşte aspectul toponimic, el prezintă, cel puţin în momentul de faţă, şi n-avem motive să credem c-ar fi fost altfel în trecut, — o răspîndire foarte inegală. În afară de satul Grăjdana care, după cum am văzut, e o apariţie destul de tîrzie — începutul sec. al XVIII-lea—dicţionarul geografic al jud. Prahova ne relatează că în comuna Podenii Vechi există un deal cu numele de Grăjdana [57].
Într-un document de la Ieremia Movilă, din iulie 1599, e vorba de un schit de călugări, Grăjdana, aşezat undeva pe apa Bîrladuluî, căruia Vartic, fost mare vornic, îi dăruise o silişte [58]. Actul e o copie din secolul al XVIII-lea şi ne lipsesc alte amănunte în legătură cu înfiinţarea acestei mînăstiri. Îînsă Vartic a fost mare vornic al Ţârii de Jos intre 1583—1587, sub Petru Şchiopul, — deci înlăuntrul acestei perioade de timp i-a putut face dania de mai sus. Cu alte cuvinte, schitul exista înainte de 1583. După o tradiţie locală se crede chiar că el a fost întemeiat de Petru Rareş [59].
După numele unui boier Grăjdean, atestat în aceste părţi de documente, după cum am văzut, şi-a luat probabil numele satul Grăjdeni [60], situat nu departe de schitul mai sus amintit sau poate chiar dela numele mînăstirii, de oarece,
53. Ioan Antonovici, op. cit., p. 287—288.
54. Gh. Ghibănescu, op. cit., VIII, 1914. p. 196.
55. Ioan Antonovici, op. cit., II, 1912, p. 343, 348, 354, 365.
56. Ibidem, I, 1911, p. 314.
57. Vezi, Paulina Brătescu, Ion Moruzi şi C. Alessandrescu, Dicţionar geografic al jud. Prahova, Tîrgovişte, 1897, p. 226.
58. DIR, Veacul XVI, A. IV, 1952, p. 264, Gh. Ghibănescu, op. cit., I, p. I, p. 216-219 şi «Uricarul», XIV, p. 91-94.
59. Ioan Antonovici, op. cit., IV, 1924, p. 269, nota 1. Ipoteza aceasta n-ar şi exclusă mai ales dacă ne gindim că, pe linie ctitorială, Petre Vartic, tatăl lui Ionaşcu Vartic boier armean, fusese pe vremea lui Petru Rareş pircălab, portar şi mai apoi hatman al Sucevei. (Vezi, H. Dj. Siruni, Cronica armenilor din Rominia, «Ani», 1941, p. 373 şi Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, XXII, p. 114).
60. Petru Candrea, Dicţionarul geografic al judeţului Tutova, Bucureşti, 1887, p. 43.
27
incepînd de pe la 1659 şi pînă pe la mijlocul secolului trecut, întîlnim într-o serie de hotărniciri atît satul cit şi schitul, menţionate sub numele de Grăjdeni [61].
Lăsînd la o parte o altă serie de toponimice, care conţin rădăcina şi grupul žd [62], în forme oarecum mai depărtate şi de mai mică importanţă pentru prohlema noastră, ne întoarcem din nou la patronimicul Grăjdana.
Că Jipa din Verneşti şi-a botezat o fiică, în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, cu numele de Grăjdana, nu-i nicio mirare. După cum am văzut, numele acesta avea în Ţara Rominească o tradiţie de o sută de ani şi circula în deosebi înlăuntrul clasei boiereşti. Deci nu ne mai interesează numele fiicei lui Jipa din Verneşti, ci acelaş nume dat pentru întîia oară, către sfîrşitul sec. al XVI-lea, de Radul clucer din Băbeni fiicei sale, devenită pînă la urmă soţia lui Leca spătarul. Nu trebuie să uităm că, în acelaş timp, dacă nu chiar ceva mai înainte, o ctitorie de călugări de pe apa Bîrladului purta acelaş nume. De bună seamă că şi în acest din urmă caz, ctitorul mînăstirii trebuie să fi fost tot o boieroaică.
*
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, limba slavonă din cancelariile domneşti este în plină ascensiune, nu în ceea ce priveşte întrebuinţarea ei — fiindcă incep să apară acte şi-n limba romînă, ci în legătură cu evoluţia ei morfologică şi sintactică. Se intîlneşte acum în documentele slavone o frază mai bogată, al cărei lexic creşte continuu pină la cursivitatea textului din documentele din prima jumătate a sec. al XVII-lea. De aceia, vom întîlni în actele de cancelarie forme de limbă cu un fonetism aproape identic ca în toponimicul nostru. Astfel, intr-un document din 7 decembrie 1593 se spune că Stoica a căpătat în Jideni: „едно место за кȣке колико хокет можит загражден” (Acad. RPR, doc. LXXII/9). Sau un altul, ceva mai tirziu, din 10 iulie 1639, în care Radul, mare vistier, cumpără printre altele o casă cu grădină през кода прѣмо „къщим до съгражденїю господскȣ,” (Arh. St. Buc, doc. CXII/37). Desigur că astfel de nume comune, care să cuprindă grupul жд, sînt atestate
61. Arh. St. Iaşi, doc. P. 101/6; doc. P. 97/1 şi 2 ; doc. P. 97/3 ; Ioan Antonovici, op. cit., II, p. 12, 30, 56, 142, 137, 157, 288, 305, 306; IV, (1924), p. 141, 196, 269; I, p. 31 şi de acelaş, Fraţii Гh. şi Neculai Roşca-Codrianu, Bîrlad, 1908, p. 11.
62. Grăjdăneşti, comună în Vlaşca (At. I. Iliev, Ромънска Топонимия славяно-български произходъ «Sbornik na balgarskata akademija na naukata», Sofia, XVII, (1925), p. 40), Grajdul, vale în comuna Rincăciov, Muscel, (C. R. Codin, Muscelul nostru, C. Lung, 1922, p. 103), Grajdurile, sat în Argeş (G. Ioan Lahovari, Dicţionarul geografic al jud. Argeş, Buc., 1888, p. 92), Grajdu, vale în Mogoşăşti, Olt. (C. Alessandrescu şi I. G. Sfinţescu, Dicţ. Geogr. al jud. Olt, Buc., 1895, p. 111), pădurea Grajdului, Mehedinţi (Idem, al jud. Mehedinţi, Buc., 1894, p. 140), Grajdurile, sat în Vaslui, (C. Chiriţă, Dicţ. geogr. al jud. Vaslui, Buc., 1889, p. 93); Valea Grajdului, sat în Botoşani (I. Tiţu şi V. C. Nădejde, Dicţ. Geogr. al jud. Botoşani, Buc., 1895, p. 214), Grajdiul pîrîu şi Grajdurile deal în Suceava (S. Ionescu, Dicţ. Geogr. al jud. Suceava, Buc., 1894, p. 142), Grajdurile, deal în Chişcăreni, Iaşi (C. Chiriţă, Dicţ. Geogr. al jud. Iaşi, Buc., 1888, p. 108).
28
de mai multe ori în actele de cancelarie din această epocă şi nu avem intenţia să le menţionăm pe toate şi nici să facem altă apropiere de patronimicul Grăjdana.
N. Drăganu, ocupîndu-se de „Codicele pribeagului Gh. Ştefan” admitea că „Grăjdean din tîrgul Bîrladului, despre care a fost vorba mai sus, „e mai curînd nume propriu decît paleoslovenicul „гражданинъ»”, „civis”, — deşi nici acesta n-ar putea fi exclus”. (Cf. op. cit., p. 188, nota 3). Nu sînt de acord cu această ipoteză. Dacă avem în limbă nume ca „mirean”, „rîmlean”, al căror sufix -ean reproduce v. bulg. -ěninŭ şi -janinŭ = ěnŭ; janŭ + inŭ: rimljanin, izrailitin [63], pe Grăjdean nu-l avem nicăieri atestat cu sensul de cetăţean.
Academicianul E. Petrovici afirmă că grupul žd din toponimicele amintite mai sus reproduce grupul dj şi sînt deci de origină slavă meridională, de tip răsăritean [64].
Existenţa în bulgară a numelui Gruždana, înregistrat de Miklosich, confirmă această provenienţă [65]. Pe de altă parte, la baza acestui nume stă vechea formă slavă гръдъ—grŭdŭ + sufixul, -јаnъ, -јаnа, cu sensul de superbus [66]. Probabil că adjectivul acesta a continuat să-şi păstreze accepţiunea şi după ce a devenit nume propriu. Numai aşa se explică de ce a fost folosit aproape exclusiv de clasa boierească. Aşa trebuie să fi fost şi la început, la slavii meridionali de răsărit. De acolo, a fost foarte uşor să pătrundă în ţările noastre în cursul sec. al XVI-lea, pe calea legăturilor frecvente dintre clasele stăpînitoare delà nordul şi sudul Dunării.
Concluzii. 1. Frecvenţa restrinsă a acestui nume în onomastica şi toponimia romînească — şi mai ales circulaţia lui înlăuntrul clasei boiereşti — ne îndreptăţeşte să credem că el n-a pătruns în popor. Moda şi imitaţia, care joacă un rol atit de puternic în vremea noastră, erau mai puţin operante în trecut. Spiritul conservativ al poporului, ca şi antagonismul social dintre clasa boierească şi ţărănime au făcut ca o serie de nume proprii să nu pătrundă în onomastica populară. Din motive sociale, fiica iobagului nu se putea numi Grăjdana, Bogdana, Dragodana, Rădana s.a., fiindcă aceste erau rezervate boierimii [67]. Multe dintre ele au dispărut odată cu destrămarea clasei boiereşti şi cu apariţia burgheziei înavuţite, care şi-a îmbogăţit registrul stării civile cu nume culese din tiparele protipendadei fanariote şi din lectura romanelor franceze.
63. O. Densusianu, Histoire..., I, p. 251.
64. Cf. Славяно-болгарская топонимика на территории PHP „Romanoslavica” 1958, I p. 12.
65. Fr. Miklosich, Die Bildung der slavischen Personennamen în «Denkschriften der kaiserlichen Akad. der Wisscnschaften», Viena, 1860, Bd. X, p. 266—267.
66. Idem, Lexicon paleoslovenico-graeco-latinum, p. 145.
67. Printre boieroaicele menţionate intr-un vechi pomelnic al Mitropoliei din Bucureşti se află şi astfel de nume : Grăjdana, Drăgana, Dumitrana, Bogdana, Chiriana, etc. (Veri, J. Venelin, Влахо-болгарскія или дакославянскя грамоты. St. P. 1840., p 343 şi «Archiva istorici», I. (1864), 12, p. 89). Ele au urmat acelaş proces de răspindire, în onomastica şi toponimia noastră, ca şi Grăjdana.
29
2. Monografia unui toponimic, urmărit sub raportul împrejurărilor istorice, care i-au înlesnit sau nu răspîndirea, în timp şi spaţiu, ne dovedeşte că nu trebuie să existe numaidecît o legătură între etimologia toponimicului şi origina populaţiei locale. În ce ne priveşte, de cele mai multe ori avem de-a face, ca în cazul de faţă, cu aşezări romîneşti, ale căror denumiri, deşi de origină slavă, au fost purtate totuşi de romîni.
КРАТКИЙ ОЧЕРК ТОПОНИМИКИ : СЕЛО ГРЭЖДАНА
KРATKOE СОДЕРЖАНИЕ
В настоящей статье автор поставил себе задачу проследить распространение наименования Грэждана, как в румынской топонимии, так и в ономастике, начиная от первых упоминаний, имеющихся в древних румыно-славянских документах до XIX века включительно.
Свое исследование автор начинает с топонимического названия Грэждана, (село, расположенное в районе Бузэу, Плоештской области,) названия, ведущего свое начало от скита того же наименования, основанного в конце XVII века.
В качестве имени оно впервые встречается в документе от 21 августа 1598 года, в котором речь идет о Грэждане, дочери Раду Клучера из Бэлень. До ХVIII века это имя встречается в документах 8 раз; его носили преимущественно боярыни.
Наряду с этим в Валахии употреблялась в весьма ограниченном масштабе и мужская форма — Грэждан. Оба имени носили бояре и боярыни.
В Молдавии, где мужское имя Грэждян было довольно распространено, женское собственное имя Грэждана встречается всего лишь один раз.
Дальше, автор указывает распространения топонимического названия Грэждана и приходит к заключению, что оно южнославянского происхождения, восточного типа.
В основе этой формы лежит старо-славянское гръдъ = grŭdŭ причем суффикс -janŭ, -jana, имеет значение superbus.
Оно могло очень легко проникнуть в румынские княжества от южных славян в начале XVI века благодаря многочисленным связям, существовавшим между господствующими классами южно-дунайских и северно-дунайских областей.